Night 2: Mouth open, mouth closed. Mind shut down.

Slump. Big one. M-am înscris, pentru sfârşitul acestei luni, la MATE Creative Writing (or whatever, I never really got its name straight). Buun... So... cu ce particip? Răspuns simplu: cu o continuare a poveştii cu care am participat anul trecut. Acea continuare pe care încă nu am scris-o. Partea proastă e că de fiecare dată când vreau să mă apuc să scriu nenorocita de poveste, fragmentele de idei pe care le-am avut pană acum de atâtea ori şi pe care m-am tot chinuit să le pun cap la cap pur şi simplu nu vor să lucreze împreună. So I keep swinging between re-reading my last piece of art work and doing other, well, important things that I have to do. Obviously, computer on all the time. Conclusion... I'm not starting my story with 'Once upon a time...'. But I have to start some way. So, back to my original black-feathered theme, introducing my characters, who this time have no idea what they're getting themselves into.
Aaargh! Prost, prost, prost! M-am săturat până peste cap de citit tot felul de porcarii despre dileme existenţiale (că multe oi fi citit până acum), m-am săturat de introducerile lungi care nu spun nimic şi pe care sunt pe cale să le scriu eu însămi. Îmi amintesc ultimele lucruri pe care le-am citit: nişte povestioare foarte interesante, din păcate unele neterminate, în engleză, pentru că abia mă trage inima să citesc cărţile pentru şcoala în română. Am în permanenţă sentimentul că abia aştept să fug. Unde, nu ştiu. Poate mai adânc în întunericul camerei mele, în zgomotul în surdină al procesorului care face mult prea multa gălăgie. Sau ... nu, nu prea mai am unde să fug - afara e frig, e noapte, nici nu e (?) senin şi chiar dacă e, mi-e prea lene să caut pe cer luna, cum obişnuiam vara, ferindu-mă de insecte în umbra perdelei. Urăsc atunci când vorbesc prea mult şi nu spun nimic, deşi fac asta destul de des şi, deloc surprinzător, mă simt mult mai bine după.

E târziu. Altă zi pierdută în van...
S-a scurs timpul.