Monday, February 21, 2011

Night 4: Take a deep breath

 So... Aseară, pe la zece jumate, am terminat şi eu în sfârșit povestea pentru Creative Writing. 8 pagini: bune, rele, om trăi şi om vedea. După, a urmat tema la mate. 8 exerciţii. Hm... asta ştiu, asta nu ştiu, asta nu-mi iese la calcule, s.a.m.d.
 Afară ba ninge, ba se opreşte, m-am săturat de iarnă, vreau să vină o dată primăvara, ca să treacă repede şi să vină apoi vara (pe care am s-o urăsc din cauza căldurii insuportabile şi a gândacilor). Dar până atunci, am destule de făcut: sâmbătă Spoken English, secţiunea Impromptu, pentru care încă nu m-am pregătit deloc. Tot atunci se predau şi lucrările la Creative. Poate anul ăsta iau ceva mai mult decât locul 2, dar pentru asta cred că trebuie să mai lucrez la detalii. Mâine test la bio, n-am învăţat nimic de pe la mijlocul semestrului trecut, şi oricum nu pricep nimic. Cum pana mea vrea ea (profa) să reţin atâtea chestii?! Nu mă fac eu doctor, ce Dumnezeu, dar asta nu înseamna că vreau să-mi stric media (da, aia "perfectă" de semestrul trecut). Vreau... vreau să vină vacanţa de Paşti! Vreau vacanţă, ce naiba!

 Printre altele, imaginea asta şi alte câteva mi-au fost surse de inspiraţie pentru Creative.
 
"...standing at the top of tower-like buildings, as if wandering, wondering how I got there in the first place. It’s always high, the highest spot in the town, from where I can see the town lights until very, very far away.  And, in a moment, if only I close my eyes for neither more nor less than a second, I find myself at the bottom of the tower, as if I had jumped. But I don’t recall jumping; I don’t ever feel the sensation of the wind blowing by beside me, through my hair... In just a second, I find myself down there, with no answer, unable to understand it myself..."

Monday, February 7, 2011

Night 3: Great start. The end...?

O zi nouă. Un semestru nou. M-am trezit incredibil de bine dispusă dimineaţă (visasem ceva frumos). Şase ore de şcoală, ajung acasă. Tata mă întreabă cum a fost ziua, eu îi răspund "Normală." (la care replica plină de sarcasm ca să mă scoată din sărite: "Credeam că ai să zici groaznică, pentru că după tine, şcoala e un calvar.") (Wonder where'd he get that idea. Not far though, concerning SOME objects.) So... mă uit la televizor vreo două ore, mai târziu mă apuc de tema la română. Caută, caută pe net R&J actul III, scena 5 (pe care nu-l găsesc, mă enervez, în final ma apuc să îl citesc în engleza, înţeleg EXTREM de mult din el - noroc că citisem odată piesa şi în română - şi mă apuc să comentez). Comentariul meu se încadrează perfect în limita de spaţiu - cui îi mai pasă de conţinut? Mă mai chiorăsc puţin prin nişte probleme la informatică, înţeleg aproape la fel de mult cât din R&J în engleză la unele probleme, apoi îmi amintesc că tema la info cuprindea şi o impresie despre primul semestru de şcoală. So...back to the well-known phrase: 'Impresii de...'

Vacanţă. Din primul semestru
...
...
...
Colegii mei, panicaţi ba de germana, ba de info, ba de mate, eu de ultimele două, şi complet aeriană. Mai mult din cauza elevilor (myself included) sau a profesorilor, materia a fost predată intr-un ritm foarte alert, am lipsit de la nişte ore (there I was thanking God for it when it happened - not feeling the same now) şi am început să înţeleg tot mai puţin (preţuri mici, ca la Germanos =)) ). Surprinzător - fără teme de vacanţă la mate. Lucru pe care nu pot să-l spun despre informatică: vacanţa de iarna: tema la info apare ca prin minune pe dragul nostru site .campion, fix în a doua zi de Crăciun; vacanţa inter-semestrială: 16 probleme. As if. Matrici ? Ce-s alea?

Concluzie... Hanging mid-air.

Sunday, February 6, 2011

Night 2: Mouth open, mouth closed. Mind shut down.

Slump. Big one. M-am înscris, pentru sfârşitul acestei luni, la MATE Creative Writing (or whatever, I never really got its name straight). Buun... So... cu ce particip? Răspuns simplu: cu o continuare a poveştii cu care am participat anul trecut. Acea continuare pe care încă nu am scris-o. Partea proastă e că de fiecare dată când vreau să mă apuc să scriu nenorocita de poveste, fragmentele de idei pe care le-am avut pană acum de atâtea ori şi pe care m-am tot chinuit să le pun cap la cap pur şi simplu nu vor să lucreze împreună. So I keep swinging between re-reading my last piece of art work and doing other, well, important things that I have to do. Obviously, computer on all the time. Conclusion... I'm not starting my story with 'Once upon a time...'. But I have to start some way. So, back to my original black-feathered theme, introducing my characters, who this time have no idea what they're getting themselves into.
Aaargh! Prost, prost, prost! M-am săturat până peste cap de citit tot felul de porcarii despre dileme existenţiale (că multe oi fi citit până acum), m-am săturat de introducerile lungi care nu spun nimic şi pe care sunt pe cale să le scriu eu însămi. Îmi amintesc ultimele lucruri pe care le-am citit: nişte povestioare foarte interesante, din păcate unele neterminate, în engleză, pentru că abia mă trage inima să citesc cărţile pentru şcoala în română. Am în permanenţă sentimentul că abia aştept să fug. Unde, nu ştiu. Poate mai adânc în întunericul camerei mele, în zgomotul în surdină al procesorului care face mult prea multa gălăgie. Sau ... nu, nu prea mai am unde să fug - afara e frig, e noapte, nici nu e (?) senin şi chiar dacă e, mi-e prea lene să caut pe cer luna, cum obişnuiam vara, ferindu-mă de insecte în umbra perdelei. Urăsc atunci când vorbesc prea mult şi nu spun nimic, deşi fac asta destul de des şi, deloc surprinzător, mă simt mult mai bine după.

E târziu. Altă zi pierdută în van...
S-a scurs timpul.

Thursday, February 3, 2011

Night 1: Getting started is the most difficult of all

Huh... GREU. Foarte greu. Stii ca trebuie sa te apuci sa faci ceva, dar iti zici ca ai timp si timpul zboara pe langa tine. Si te trezesti la un moment dat ca e Dumnezeu stie cat de tarziu si tu n-ai facut inca nimic. Si ai fi vrut sa faci, si chiar ai incercat la un moment dat, dar ai vazut ca nu-ti iese si ai lasat pe mai tarziu, 'ca-mi trebuie o gustare ca sa-mi puna mintea in miscare, ca de fapt mi-e foame, ca dupa aia mi-e si sete' si ma mai uit putin pe geam la bucatarie si vad iar zapada de pe acoperisul ultimului garaj ramas in picioare, al unui vecin de la blocul de vis-a-vis. Ma enervez cand vad dealul dezgolit al padurii, nins, si turnurile Manastirii Cetatuia, fara stralucirea lor metalica, in lipsa soarelui. Ma evervez cand vad strada inghetata din spatele blocului, ma enervez cand vad ca e iar frig, pentru ca URASC pur si simplu genul asta de iarna. Nu ma intelegeti gresit: ador iarna, doar pe cea rece si cu tone de zapada. Pana intr-un punct: dezghetul. Daca s-a incalzit vremea si a apucat sa se topeasca, ma-nfurii cand vad iar gheata, pentru ca stiu ca o sa se topeasca iar si iar o sa fie mizerie, mazga, apa amestecata cu praf si nisipul din antiderapant. Dar uit pentru o clipa si ma uit in sus, spre acoperisul propriului bloc, spre turturii de jumatate de metru formati la streasina apartamentului de la ultimul etaj. 'Frumos', imi zic. 'Oare daca s-ar rupe vreunul, si ar cadea...' Chicotesc doar la acest gand. Poate vi se pare sadic, indiferent daca m-am gandit ca tinta sloiului de gheata lung si subtire ar putea fi un trecator, un vecin, masina unuia sau pur si simplu asfaltul dur si monoton pe care il privesc de-atatea ori cand ma uit pe geam. Acum, cand ma gandesc si vizualizez din nou, multumesc cerului ca e iarna si ca nu vad pisici  prin jur, altfel mi-e teama ca micutele fiinte imblanite (si afurisite, si mofturoase, si alintate) ar putea cadea prada masacrului cu turturi. Brrr!
Mentionasem ceva de lucruri de facut si de pierdut vremea aiurea - da, pot spune ca sunt o maestra la asemenea lucruri, titlu pe care ca probabil si-l insusesc multi altii. Si ca sa continui cu ce ar fi trebuit sa spun la inceput: motivul pentru ca am inceput acest blog e unul simplu, poate chiar aiurea: pentru scoala. Da, bunul meu domn profesor de informatica ne-a data ca tema de vacanta sa ne facem un blog (reactia imediata a fost sa casc ochii mari, insotiti de cunoscuta onomatopee 'Ha?' si de o figura evident nu foarte inteligenta). Asa ca, m-am pus pe treaba. In jumatate de ora, blogul era gata aranjat, un cadru gol si pustiu caruia ii schimbasem temele de culoare de vreo trei ori pana ma hotarasem la cea curenta. Si gol a ramas pentru mai bine de o saptamana, timp in care inspiratia mea era (aparent) la zero si plictiseala la maxim. Acum e a treia oara cand recitesc ce-am scris pana acum si ma gandesc daca m-am intins destul cu poliloghia sau daca mai am ceva inutil si neinteresant de spus. Recitesc pentru o ultima oara, si, chiar inainte sa postez, realizez ca am uitat complet de diacritice...